Biserica din Dumbrava la cinci ani de când s-a pus prima piatră

În dimineața zilei de 7 iulie 2011, la Biserica în construcție ”Sfântul Pentru Molvilă” din localitatea Dumbrava, Chișinău, cu ocazia împlinirii a 5 ani de când s-a pus prima piatră la temelia Bisericii, a fost oficiată o slujbă deosebită. Au fost aduse mai multe icoane și părticele din moaște la care creștinii s-au putut închina și ruga (icoanele și părticelele din moașe au fost în Biserică până la ora 20:00).

Părticelele din moașe care au fost aduse enoriașelor spre închinare:  Sfântului Mucenic Priscus (o porțiune din mână adusă recent din Franța), ale Sfinților Cuvioși Mucenici din Sinai și Rait, ale Sfinților 14000 de prunci uciși de Irod, ale Sfinților Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sf. Sava (Ierusalim), și ale Sfântului Antonie cel Mare. Printre icoanele care au fost aduse se numără icoana Maicii Domnului ”Prodromița” copie a icoanei făcătoare de minuni executată la 15 în Sfântul Munte, precum și icoana Cuvioșilor Eftimie, Ignatie și Agachie cu părticele de moașe.

După Sfânta Liturghie de dimineață a avut loc sfințirea primei pietre la temelia casei  parohiale. Iar după sfințire a avut loc o masă de sărbătoare la care au participat toți creștinii veniți la rugăciune, iar la orele 17:00 toți doritorii au participat la Taina Sfântului Maslu cu participarea a 7 preoți.

”Să-i mulțumim Domnului că ne-a ajutat să ajungem la această etapă și să-i cerem ajutorul de acum inainte în toate faptele buna” i-a îndrumat părintele Octavian pe enoriașii prezenți la slujbă.

Eugenia Lujanscaia