Sobor de preoţi şi mulţime de credincioşi au cinstit Duminica Crucii la Dumbrava

12517152_587947828034160_1615964066_oA treia duminică a Postului Mare, închinată Sfintei Cruci, e cea de la jumătatea postului, deoarece noi înşine trebuie să ne răstignim acestei lumi pentru a putea împlini porunca lui Hristos (Marcu 8, 34). Crucea Sa e cea care dă sens celorlalte cruci ale noastre şi are putere mântuitoare pentru noi.

Astfel, în această duminică numeroși creștini s-au adunat la Biserica ”Sf. Petru Movilă” din localitatea Dumbrava, care deserveşte şi viele din vecinătate, pentru a cinsti crucea cea dătătoare de viață, prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

Astăzi, în mijlocul bisericii se află chipul Crucii și fiecare dintre noi, cine se apropie de Sfânta Cruce și o sărută, devine copărtașul suferințelor Mântuitorului și al acelei morți pe Cruce, pe care a luat-o asupra Domnul nostru Iisus Hristos.

Atât în această duminică, dar și în oricare alta, la biserică trebuie să venim pentru a ne ruga, pentru a cere mila și binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu regret, astăzi a intrat în obişnuinţa multora să vină la biserică pentru a aprinde lumânări și a transmite cât mai multe cereri și pomelnice pentru a fi pomeniți. Ei cred că la atât se reduce Biserica. Dar lumânarea nu se roagă în locul nostru. Dumnezeu are nevoie de noi, de rugăciunile izvorâte din inimile noastre. În biserică trebuie să fim prezenți şi cu sufletul, nu numai cu trupul.

În cuvântul de învăţătură părintele Octavian s-a referit la semnificaţia Sfintei Cruci şi la necesitatea asumării acesteia.

La final, credincioşii au participat la o agapă frăţească, amintindu-şi de ctitorii bisericii, trecuţi la Domnul.

Natalia Lozan