Copiii din Dumbrava ştiu ce vor de la viaţă

E cazul unui copil atât de modest, dar profund – Andrei Noviţchi de doar 12 ani, care a intrat în istoria noii localităţi ca primul copil botezat la biserica în construcţie.

Am urmărit cum creşte şi ne bucurăm de frumoasele lui realizări. Practică sportul şi e pasionat de desen, apoi ştie deja cine vrea să devină. Va fi arhitect! Iar în acest sens va depune toate eforturile să fie cel mai bun şi toate fanteziile să le pună în realitate, încât ţărişoara noastră să fie mai frumoasă şi mai atractivă pentru investiţii străine.

Acest copil visează să pună umărul ca şi pe acest pământ oamenii să trăiască cumva mai fericiţi. Or, fericirea, în viziunea lui, este atunci când toţi membrii familiei sunt acasă, cânt sunt sănătoşi şi când petrec mai mult timp împreună.

Această familie a trecut şi mai este încercată de greutăţi. Mama celor trei copilaşi, dintre care Andrei este cel mai mare, a fost nevoită să plece la muncă peste hotare. Cu greu îşi revendică casa după un credit neachitat. De aici şi dorinţa lui Andrei e să contribuie ca viaţa să fie în alte culori, mai pline de lumină. Îi place să viseze, ca apoi să pună pe hârtie toate fanteziile sale. Şi îi reuşeşte de minune.

Îi dorim visuri plăcute şi împlinite!

Powered by WordPress | Designed by: seo services | Thanks to credit repair, web design st louis and std testing