Încă trei prunci botezați la Dumbrava

 

În aceste zile toride trei copii au fost botezați la biserica ”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava și sectoarele de vile ale comunei Trușeni.

Prima a fost prunca Ana, fiica lui Vitali și Mariana Cuziulcov. Acest botez a fost posibil la biserica noastră grație nașilor Igor și Ina Cazacu, care locuiesc pe str. M. Sadoveanu din Dumbrava.

Astfel, părintele-paroh le-a mulțumit nașilor pentru că nu uită de biserica din sat, pe care o ajută întregul neam, împreună cu care au fost trăite clipe de bucurie, dar și de tristețe a celor dragi din această dinastie.

După botez părintele Octavian a oficiat și slujba de pomenire a regretatului medic Vasile Cazacu, tatăl nașului, care acum 11 ani a trecut la cele veșnice.

***

În aceeași zi, au fost botezați doi copii ce se trag din ÎP ”Gladiola”.

Primul este Alexie, copilul lui Nicolae și Inga Golea, iar a doilea - Matei, copulul lui Petru Maranda și Olga Petușcanu. Și dacă părinții lui Alexie deja s-au stabilit în sectorul de vile ”Gladiola”, părinții lui Matei se vin de la Cahul și intenționează să-și identifice o locuință în preajma Dumbravei, unde locuiesc mai mulți cumetri participanți la botez.