„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii…“

În Duminica a IV – a din Post, la biserica”Sf. Petru Movilă” din Dumbrava a fost oficiată Taina Sfântului Maslul de parohul sf. lăcaș prot. Octavian Moșin alături de un sobor de preoţi.  Circa 50 de creștini au participat la oficierea acestei taine pentru a-și vindeca și alina durerile sufletești și trupești.

În cuvântul adresat celor prezenţi Părintele Octavian a arătat importanţa Sfintei Taine săvârşite, necesară pentru vindecare și întărire, după spusele Sf Apostol Iacov:”Este cineva bolnav intre voi? Sa cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica şi de va fi facut păcate, se vor ierta lui” (5, 14-15)”