13 ianuarie – hramul Dumbravei

În fiecare an la 13 ianuarie este sărbătorit protectorul ceresc al bisericii din satul Dumbrava.
Sfântul Ierarh Petru Movilă este sfântul prăznuit, pe care de două decenii credincioșii din sectoarele de vile ale comunei Trușeni l-au identificat drept ocrotitor.
Este unica biserică ce se ridică în cinstea acestui sfânt, de aceea și hramul este unic în țara noastră.
Astfel, duminică, 13 ianuarie, începând cu ora 8.00, va fi oficiată Sf. Liturghie praznicală, la care va participa un sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile la strană vor fi date de către grupul coral ”Cavalerii Armoniei” din s. Boșcana, Criuleni.
După slujbă va urma un program de urături, iar ceata de flăcăi din cadrul bisericii va merge cu uratul pe la casele dumbrăvenilor.
Vă așteptăm cu mic cu mare să mulțumim Domnului pentru toate binefacerile primite, iar pe Sf. Petru Movilă să-l rugăm a ne fi grabnic ajutător și sprijinitor în toate nevoile vieții.
Sfinte Părinte Ierarh Petru Movilă, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!