Ion și Lidia Livoroi – patru decenii împreună

Familia Livoroi s-a stabilit dintru începuturi în satul Dumbrava. Ion Livoroi a activat toată viața în calitate de şef al secţiei de asamblare a Uzinei de Tractoare din Chişinău, amintindu-și cu nostalgie de perioada de glorie a întreprinderii ce nu mai activează. Cert este faptul că atât Ion, cât și soția sa Lidia, sunt o familie model pentru localitatea noastră.

O pereche onestă, muncitoare și plină de viață. Astăzi, când împlinesc patru decenii din clipa căsătoriei, vedem că au realizat atâtea lucruri frumoase. În primul rând, sunt buni gospodari, au crescut și educat doi copii, iar în prezent se grijesc de creșterea și formarea lăuntrică a celor cinci nepoței. Suflete cu atâta deschidere față de toți și de toate, foarte sensibili la durerea și nevoia aproapelui, dornici de a făuri lucruri frumoase, care nu îmbătrânesc sau se șterg în timp.

La acest ceas aniversar, un grup de prieteni din preajma bisericii din sat, ne-au rugat să vă adresăm cele mai sincere felicitări. Astfel, vă dorim ani mulți, fericiți, împliniți și cu bucurii sufletești.

Cu deosebit respect, Preotul Octavian, dimpreună cu toți oamenii de bună credință și prietenii care vă cunosc, vă iubesc și vă apreciază ca oameni