Să fim uniți în rugăciune!

Din 16 martie clopotele bisericii vor îndemna la rugăciune cu osârdie

Dragi dumbrăveni,
Trăim clipe deloc ușoare. Întreaga lume este alarmată de răspândirea virusului COVID-19. Și în țara noastră au fost depistate 23 de persoane. Numărul celor contaminați este în continuă creștere.

Mulți stau în casă cuprinși de spaimă și neîncredere, alții cu frică sunt nevoiți să se deplaseze spre serviciu și cu alte nevoi cotidiene, mass-media ne avertizează zi și noapte despre pericolul ce ne paște în urma acestei epidemii. Lumea nu rezistă în urma acestei presiuni psihologice și informaționale. Îndemnul nostru rămâne a fi același: stați liniștiți, nu panicați, încercați să vă rugați și veți depăși starea de frică și deznădejde.

În aceste clipe e nevoie de rugăciunea de obște, a întregului popor, care e asemenea unui foc salvator.
Știm că mulți oameni luptă pentru stoparea acestui flagel. Sunt atâtea persoane infectate care se zbat între viață și moarte, avem rude și apropiați departe de case, plasați în carantină sau în situații de criză.
Pentru toți să ne rugăm cu osârdie!

Astfel, vă îndemnăm ca în fiecare seară, aproximativ către ora 19.00, când se vor trage clopotele bisericii noastre, fiecare să rostească de acasă următoarea rugăciune:

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ești bogat în milă și, cu purtarea Ta de grijă cea înțeleaptă, ocârmuiești viața noastră, ascultă rugăciunea noastră, primește pocăința noastră pentru păcate, oprește noua boală molipsitoare (noua epidemie), precum ai încetat pedepsirea poporului Tău în vremea regelui David. Cel ce ești Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, dăruiește însănătoșire celor cuprinși de boală, ridicându-i grabnic din patul durerii, ca să Te slăvească pe Tine, Mântuitorul cel Milostiv, iar pe cei sănătoși îi ocrotește de orice boală. Binecuvintează, întărește și păzește, Doamne, cu harul Tău, pe toți cei care, cu iubire de oameni și jertfelnicie, îi îngrijesc pe cei bolnavi la casele lor sau în spitale. Îndepărtează toată boala și suferinţa din popor și ne învață să prețuim viața și sănătatea ca daruri ale Tale. Dăruiește-ne, Dumnezeule, pacea Ta şi umple inimile noastre de credință neclintită în ocrotirea Ta, de nădejde în ajutorul Tău și de dragoste față de Tine și de aproapele. Că al Tău este a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Să fim uniți în rugăciune!