Trei copii botezaţi la biserica din Dumbrava

13702395_632081600287449_510958408_oSâmbătă, 16 iulie, la biserica Sf. Petru Movilă au primit Taina Botezului doi flăcăi şi o drăgălaşă fetiţă.

Pruncii au fost botezaţi de către părintele Octavian Moşin, fiind ajutat la strană de către pr. Mihail Bortă şi Olga Cazac.

Primul băiat încreştinat a fost Dumitru Dimineţ, fiul lui Anatolie şi Anastasia, locuitori ai Dumbravei, pe str. Vierul.

A urmat botezul pruncei Sofia Starciuc, fiica lui Maxim şi Ana, care locuiesc în localitate pe str. Durleşti. Şi un dolofan de băiat – Eduard Mihailă, fiul lui Dmitrii şi Cristina din ÎP „Poiana Silvică”.

Părintele Octavian i-a felicitat pe cei prezenţi, exprimându-şi bucuria că parohia noastră creşte şi se umple cu membri noi.

De la începutul anului în biserica satului au fost botezaţi 13 copii.