Prima duminică din post la biserica din Dumbrava

Duminică, 8 martie, la biserica din Dumbrava s-a adunat mulțime de credincioși. Rugăciuni au fost înălțate pentru omagiați, călători, bolnavi, precum și pentru ferirea de boli molipsitoare. În rugăciune au fost pomeniți și cei în veac adormiți întru Domnul. Zeci de pomelnice, transmise pentru perioada postului, au fost pomenite de soborul de slujitori.

După citirea Sf. Evanghelii preotul Octavian Moșin a rostit un cuvânt de învățătură, menționând importanța și locul credinței dreptmăritoare în viața de zi cu zi a credincioșilor. La Sf. Liturghie circa o sută de suflete au primit Taina Împărtășaniei, iar după slujbă a urmat sfințirea unei cruci de lemn dăruită sfântului locaș de către familia Medeleanu, Roman și Gabriela.

Este de menționat faptul că în perioada Postului Mare la biserica ”Sf. Petru Movilă” vor fi oficiate următoarele slujbe: Luni, ora 18.00 – Sf. Maslu, Vineri și sâmbătă, ora 15.00 – Privegherea cu Spovedanie, Sâmbătă și duminică, ora 8.00 – Sf. Liturghie, Împărtășanie.